01 AUG, 2018
Traversarea frontierei moldo-române, o problemă serioasă pentru exportatorii moldoveni

Pentru a traversa una din cele şase puncte de trecere a frontierei dintre Moldova şi România, un transportator are nevoie, în medie, de 380,4 minute, iar timpul mediu de trecere prin vama Leuşeni-Albiţa este de 1.032,9 minute. Potrivit unei comparaţii a 23 de frontiere dintre ţările UE şi ţările non UE, timpul mediu de trecere a unei frontiere (non-române) a UE a fost de 23,8 minute. Este concluzia unui studiu de evaluare a coridoarelor comerciale din Republica Moldova elaborat de Programul USAID pentru Reforme Structurale în Moldova, program finanţat de SUA. Potrivit studiului, prin vămile Leuşeni-Albiţa şi Sculeni trec peste o treime din mărfurile exportate şi importate cu transport auto sau circa 35% din total. Celorlalte 33 de puncte de trecere, încă patru cu România şi 29 cu Ucraina, le revin 65% din volumul de mărfuri. Traversarea frontierei moldo-ro­mâne este o problemă serioasă în special pentru două categorii de exporturi moldoveneşti: fructele uşor perisabile şi produsele industriei auto­motive, care trebuie livrate în termeni exacţi co­manditarului, iar întârzierea se pena­lizează. Din cauza traversării anevoioase a frontierei moldo-române au de suferit exporturile moldoveneşti în România, dar şi în Uniunea Europeană în general. Deşi spre UE au ajuns anul trecut aproape 66% din exporturile moldo­veneşti, iar în România – aproape 25%, procedurile de vămuire a mărfii de la frontiera moldo-română sînt extrem de lente, fapt ce a împiedicat o dezvoltare şi mai dinamică a comerţului Moldovei cu România şi Moldovei cu UE în general. Serviciului Vamal de la Chişinău spune că problema nu poate fi soluţionată din cauza părţii române, care nu a răspuns pînă în prezent la mai multe apeluri ale părţii moldoveneşti de a simplifica traficul transfrontalier de mărfuri. „Serviciul Vamal al RM multiplu a solicitat părţii româneşti soluţionarea problemei. Se poate interveni cu efectuarea controlului comun la frontieră, similar procedurilor aplicare la punctele de trecere cu Ucraina, cu utilizarea infrastructurii de care dispunem noi, fără investiţii în aceasta din partea română. Este necesară doar o sincronizare a numărului angajaţilor antrenaţi în procesare“, spune Iurie Ceban, directorul adjunct al Serviciului Vamal al Republicii Moldova.

noi.md