21 AUG, 2018
Multe localități au fost afectate de grindină: prejudiciul este colosal

Potrivit datelor înregistrate de subdiviziunile teritoriale ale Inspectoratului General pentru Situații de Urgență al MAI în perioada 18-20 august mai multe localități din țară au fost afectate de ploi torențiale cu grindină.   În urma precepitațiilor abundente au rămas distruse mai multe porțiuni de drumuri locale în raionul Cantemir. Astfel se raportează că în satul Cania a fost distrus circa 5,2 km de drum, dar și în satul Cîrpești circa 0,3 km. Totodată, din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile au fost afectate mai multe terenuri agricole și gospodării particulare. Aversele și grindina au distrus complet culturile bostănoase din Găgăuzia În UTA Gagauzia, satul Congazcicul de Jos au fost afectate circa 7 ha de legume, dar și în orașul Vulcănești circa 23 ha de vii. Astfel la nordul țării, în satul Chișcăreni a raionului Sîngerei ploaia a afectat 1,2 ha de vii.  Comisiile pentru situații excepționale teritoriale urmează să estimeze prejudiciile înregistrate.

noi.md