11 JUL, 2018
Moldova va monitoriza implementarea obiectivelor de dezvoltare durabilă de nivel global

Pentru a asigura comparabilitatea la nivel internațional, indicatorii globali privind obiectivele de dezvoltare durabilă (ODD), ar trebui să fie adoptați de Republica Moldova, ca țară raportoare și semnatară a Agendei 2030, fără modificări – este concluzia unui raport de analiză și evaluare a contextului de implementare a obiectivelor de dezvoltare durabilă legate de alimentație și agricultură.

Raportul a fost prezentat în cadrul unui atelier de lucru al Organizației Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură, deschis astăzi la Chișinău.

Timp de trei zile, experți internaționali FAO au misiunea să faciliteze înțelegerea metodologiilor internaționale stabilite pentru monitorizarea indicatorilor de dezvoltare durabilă de către reprezentanții Biroului Național de Statistică și Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului (MADRM), instituții responsabile de implementarea și monitorizarea ODD ce țin inclusiv de agricultură și alimentație (nr.2 – Zero Foame; nr. 14 – Viața sub apă; nr. 15 – Viața pe pământ).

Atelierul întrunește funcționari guvernamentali, reprezentanți ai Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Rurale și Mediului, Cancelariei de Stat, Biroului Național de Statistică, agențiilor ONU, organizațiilor societății civile, mediului academic, sectorului privat, serviciilor de extensiune în agricultură precum și partenerii de dezvoltare.

Ulterior acestor instruiri urmează să fie evaluate informațiile statistice disponibile la moment precum și elaborarea metadatelor naționale pentru indicatorii ODD, în strictă conformitate cu metodologiile și metadatele internaționale.

“Acesta este un proces complex și provocator pentru instituțiile naționale și, prin urmare, asistența tehnică din partea FAO este esențială în acest sens” a menționat Vasile Luca, secretarul de stat al MADRM, subliniind importanța evaluării clare și precise a ODD la nivelul întregii republici.

“FAO urmărește îmbunătățirea gradului de conștientizare și a capacităților instituțiilor administrației publice de a implementa și monitoriza ODD pentru a permite guvernului să contribuie efectiv la implementarea și monitorizarea ODD la nivel de țară”, a menționat în context adjunctul Reprezentantului FAO în Moldova, Tudor Robu, subliniind și utilitatea raportului de evaluare care prezintă o imagine clară a tuturor țintelor și indicatorilor relevanți pentru ODD care trebuie luați în considerare în viitoarele politici publice.

Constatările din raport au stat de asemenea la baza dezvoltării unui plan de acțiuni de doi ani pentru implementarea și monitorizarea ODD legate de alimentație și agricultură de către MADRM, care urmează a fi încorporat în Strategia actualizată privind Agricultură și Dezvoltare Rurală (2014-2020).

În cadrul atelierului sunt puse în discuție prevederile planului și posibilitățile de finanțare pentru punerea în aplicare a acestuia, precum și necesitățile privind dezvoltarea capacităților instituțiilor implicate.

Activitățile sunt parte a proiectului FAO „Sprijin în implementarea și monitorizarea ODD” care vizează creşterea gradului de conștientizare și îmbunătățirea capacităților naționale în implementarea și monitorizarea ODD ce ţin de alimentație și agricultură.

În septembrie 2015, Republica Moldova, împreună cu alti 192 de membri ai ONU, s-a angajat să implementeze Agenda 2030 pentru Dezvoltare Durabilă, adoptând Declarația Summit-ului privind Dezvoltarea Durabilă, care a avut loc la New York. Această agendă va realiza ceea ce a fost inițiat în cadrul Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului, scopul principal fiind eradicarea sărăciei până în 2030 și asigurarea dezvoltării durabile în întreaga lume.

madrm.gov.md