19 JUN, 2018
Cîte subvenții le-au fost deja plătite agricultorilor

Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultura (AIPA), din februarie 2018 pînă în prezent, a plătit agricultorilor solicitanți de subvenții 94 de milioane de lei, astfel satisfăcînd 770 de cereri.

După cum se menționează într-un comunicat al AIPA, cele mai multe cereri de subvenții au fost primite din raioanele Cahul, Hîncești și Orhei. Cel mai frecvent, producătorii agricoli solicită de la Guvern subvenții pentru achiziționarea de mașini și echipamente agricole, construirea de case de ambalare, cumpărarea de frigidere pentru depozitarea fructelor, strugurilor și legumelor.

AIPA precizează că statul sprijină prin subvenții construcția de sere, înființarea  plantațiilor  multianuale, procurarea de tehnică agricolă, sectorul zootehnic, agricultura ecologică, promovarea produselor pe piețele de desfacere, dezvoltarea pensiunilor agroturistice rurale și crearea sau extinderea unităților meșteșugărești etc. Sînt stimulate afacerile tinerilor și femeilor antreprenoare.

 Reamintim că, începînd cu 1 februarie 2018, a fost dat startul recepționării cererilor de subvenționare pentru Campania din 2018. Perioada de recepționare a dosarelor de subvenționare va dura pînă la 31 octombrie curent.
noi.md