30 JAN, 2019
Agenția pentru Eficiență Energetică va fi reorganizată

Guvernul a adoptat hotărârea privind organizarea Agenției pentru Eficiență Energetică (AEE), autoritate administrativă din subordinea Ministerului Economiei și Infrastructurii, ce urmează a fi organizată prin fuziune (absorbție) cu Fondul pentru Eficiență Energetică.

Potrivit hotărârii, Agenția pentru Eficiență Energetică în termen de o lună va aproba statul de personal şi îl va prezenta spre avizare Cancelariei de Stat, transmite Știri.md cu referire la Moldpres

Atribuţiile, drepturile şi obligaţiile Fondului pentru Eficienţă Energetică vor trece integral la Agenţia pentru Eficienţă Energetică. Reorganizarea se înscrie în reforma administrației publice centrale de specialitate, demarată în anul 2018.

Reorganizarea a fost precedată inclusiv de analize funcţionale efectuate pentru ambele autorităţi la comanda Agenţiei Suedeze pentru Cooperare Internaţională şi Dezvoltare şi Delegaţiei Uniunii Europene la Chişinău în perioada 2015-2017.

Agenția are misiunea de a implementa politica de stat în domeniul eficienței energetice, inclusiv prin atragerea şi gestionarea resurselor financiare în vederea finanţării şi promovării proiectelor în domeniul eficienţei energetice şi al energiei din surse regenerabile. 

De asemenea, AEE va promova performanța energetică a clădirilor, precum și valorificarea surselor de energie regenerabilă, inclusiv prin atragerea și gestionarea resurselor financiare în vederea finanțării proiectelor în domeniile respective într-un mod durabil din punctul de vedere al mediului înconjurător şi al schimbărilor climatice.

Urmare a adoptării Legii cu privire la eficienţă energetică, în redacţie nouă, Agenţia pentru Eficienţă Energetică urmează să îndeplinească un număr semnificativ mai mare de atribuţii. Mai mult ca atât, în martie 2018 au fost operate modificări în Legea privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile, respectiv Agenţia pentru Eficienţă Energetică este responsabilă de implementarea politicii statului şi în acest domeniu.

moldpres.md